ALEGEREA RAMEI

Cel mai adesea, preferinţa purtătorului de ochelari pentru un anumit tip de rame este dictată de criteriului estetic (ochelarii trebuie să fie cît mai frumoşi, la modă sau să fie cît mai puţin vizibili). Întrucît curînd ochelarii ajung să facă parte integrantă din fizionomia noastră şi să influenţeze modul în care suntem percepuţi de cei din jur, argumentul estetic este unul foarte solid.

Dificultatea constă tocmai în alegerea ramei care să ne reprezinte cel mai bine. De-a lungul timpului, producătorii de rame au încercat să ofere cîteva sfaturi în acest sens:

– conturul ochelarilor nu ar trebui să se intersecteze cu liniile naturale ale feţei

– pentru un aspect mai tineresc sunt recomandate ramele cu linii ascendente

– paralelismul liniei superioare a ramei cu arcadele si sprincenele conferă un aspect plăcut

– culoare care se potriveşte cu tenul şi coafura

Exemplele pot continua dar se constată că, în pofida oricăror recomandări, ramele de ochelari, ca şi articolele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, sunt supuse frecventelor schimbări (de la un sezon la altul) dictate de modă. Astfel, persoane cu o fizionomie delicată pot purta rame groase din plastic negru iar persoane cu faţa rotundă şi sprîncene arcuite poartă rame dreptunghiulare, înguste şi cu braţe late.

Soluţia este de a alege dintre ofertele “la modă” ceea ce ne avantajează. Dacă sunteţi la prima alegere este indicat să probaţi diferite tipuri de rame (cu contur, semi-contur sau fără contur), de diferite forme (poligonale cu sau fără colţuri, alungite, rotunde), vizibile sau discrete, cu aspect metalic sau colorate. Avînd posibilitatea de a compara alegerea va fi mai bună şi mai uşor de făcut.

Este util să ştiţi că între distanţa dumneavoastră interpupilară, dimensiunile ramei şi dimensiunile lentilelor există o strînsă legătură. Astfel, alegerea unei rame mari sau prea curbate ar putea face imposibilă realizarea ochelarilor dumneavoastră folosind lentile standardizate. Într-o astfel de situaţie este necesar ca lentilele să fie fabricate la dimensiuni speciale, în concordanţă cu dimensiunile ramei şi cu parametrii de montaj. Lentilele pot fi realizate dar costurile vor creşte semnificativ.

Dacă aveţi cunoştinţă despre anumite sensibilităţi ale ţesuturilor din zona nasului, tîmplelor, urechilor (sensibilitate la presiune, alergii la anumite materiale etc.) este indicat să semnalaţi acest aspect la alegerea ramei. În situaţiile de acest fel se aleg rame cu greutate redusă (din aliaje de titan sau aluminiu, rame fără contur) şi lentile din plastic.

În cazul alergiei se evită aliajul care o produce, dacă este cunoscut, sau se aleg rame din materiale plastice.

Pentru o alegere finală este recomandat ca ramele pe care le probaţi să vă fie oferite de specialist, acesta avînd în vedere tipul de ochelari pe care urmează să îi comandaţi. Este inutil să alegeţi o ramă care vă place dar care nu va permite realizarea unor ochelari conform prescripţiei şi necesităţilor dumneavoastră vizuale.

Desigur, există posibilitatea de a comanda ramele sau chiar ochelarii gata montaţi prin intermediul site-urilor specializate. Este o metodă uşoară care nu vă răpeşte timpul limitat pe care îl aveţi la dispoziţie. Totuşi, înainte de plasarea unei comenzi asiguraţi-vă că alegerea tipului de rame şi lentile va face posibilă realizarea ochelarilor de care aveţi nevoie. În cazul în care ochelarii primiţi sunt prea largi sau produc o apăsare supărătoare pe zonele de contact este necesar să vizitaţi un magazin de optică medicală şi să solicitaţi reajustarea ramei.

Uzual, recomandările specialistului vizează soluţia cea mai bună pentru necesităţile dumneavoastră. Variantele inferioare sau superioare soluţiei propuse aduc un deficit, respectiv un plus de confort vizual sau influenţează uşurinţa în întreţinere a ochelarilor, dar şi diferenţe de cost.

Nu există un răspuns pentru întrebarea generală “Care sunt cei mai buni ochelari, … dar care este cea mai bună lentilă?” sau “Care este cel mai mic preţ?”.

Întrebarea corectă este “Ce fel de ochelari corespund cel mai bine necesităţilor mele vizuale?”.

Dacă doriţi detalii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi